|
•... Lumina Sfanta nu apare decat de Pastele Ortodox si decat la ortodocsi. Ori de cate ori non-ortodocsii au incercat sa obtina Lumina Sfanta, tentativele lor au esuat lamentabil? •... de-a lungul timpului multi pagani s-au convertit la Ortodoxie convinsi fiind de miracolul Sfintei Lumini? •... cu multi ani in urma timpul cat Sfanta Lumina nu ardea era mai mare decat astazi? S-a observat ca odata cu trecerea anilor, miracolul ne-arderii dureaza din ce in ce mai putin si Sfanta Lumina se pogoara din ce in ce mai tarziu. •...Informaţii despre Sfânta Lumină aduce şi Episcopul Auxentios al Foticeii în cartea sa “Lumina Sfântă de la Ierusa-lim”. Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă. Primul, percheziţionarea Sfântului Mormânt, durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziţia implică trei inspecţii separate care încep la ora 10.00 şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi. Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, se petrece la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară. În jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine în Bise-rica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă şi arabă “Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!”. Urmat de episcopi şi ceilalţi clerici, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în faţa intrării. În timp ce se cântă “Lumină lină”, Patriarhul îşi scoate veşmintele şi mitra şi se supune percheziţionării primarului oraşului şi şefului poliţiei, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. După acest moment, se deschide uşa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră înăuntru însoţit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care uşa este închisă. În interior, Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă şi cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ţinută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conţinând câte 33 de bucăţi. Cu acestea va transmite Lumina Sfântă. În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească rugăciunea pentru pogorârea Luminii Sfinte. După ce rosteşte această rugăciune, Sfânta Lumină aprinde candela de pe Sfântul Mormânt şi cele patru legături de lumânări. Patriarhul iese în Capela Îngerului unde dă unul din mănun- chiuri episcopului armean, apoi, printr-o deschizătură a Sfântului Mormânt, dă lumină unui preot arab ortodox, care o duce în Biserica Anastasis pentru a o împărţi credincioşilor. La cealaltă deschizătură, înmânează un alt mănunchi de lumânări, încât lumina să poată fi luată de catolicosul armean. Bate apoi la uşă şi când se deschide iese împreună cu episcopul armean, trecând flacăra preoţilor copţi şi iacobiţi, precum şi celorlalţi care aşteaptă afară. Patriarhul se întoarce apoi la reşedinţa sa.
| Fişiere ataşate: |
![88060_lumina33[1].jpg](./download/file.php?id=2026&t=1&sid=5cd81e4abc5746f69c9b4f3ad8c8c35f)
88060_lumina33[1].jpg [ 37.13 KiB | Vizualizat de 7810 ori ]
|
_________________ http://airsoft-outlet.ro/
0765242945-Florin Pocris
|